fbpx
venerdì, Marzo 29, 2024
spot_img
HomeFerruzzanoA pinna d’u rceļļu pavúni

A pinna d’u rceļļu pavúni

Fiaba raccontata da Teodoro Alfredo Ranieri, affabulatore cieco, ai bambini di Ferruzzano Saccuti. Morì di crepacuore il 3 agosto del 1955, dopo 10 mesi dalla partenza dei suoi nipotini per l’Australia;  aveva 66 anni.

Nu rre e na reggína ndavévanu na sula figghja, bella comu na fata e bbona comu o pani, ch’era u cunzúlu e a spiránza di patri e mamma. I quand’era picciríļļa jutáva i bisognúsi e si cacciáva puru i pastíļļi d’a so vucca mi si duna a chiļļi chi ndavévanu fami. Cunzigghjáva puru a pátrusa pammi juta i débbuli e iļļu pendía di so labbra. Ndavía rrivátu a quíndici anni e tutti a volevanu bbeni e i príncipi di regni vicíni a volévanu pa zzita, quandu nu jornu si mmaláu e ogni jornu chi passáva mpejuría sempri i cchjù. Rriváru i megghju médici e tutti llargávanu i vrazza e non sapévanu chimmi dinnu. U rre e a reggína non smettévanu mai i ciangíri e non s’a movévanu mai d’u capízzu d’u lettu d’a loru figghjóla chi spantasimijáva. Era quasi a l’úrtimi stremi e ndavía perdútu a palóra, quandu cumparíu nu cristiánu ch’era médicu e chi ndovináva puru a ventúra, chi si dissi ca nta na randi muntágna ļļà vicína, ndavía nu rceļļu pavúni mpatátu e ca ch’i pinni d’a so cuda si guaría ogni mali. U rre allúra chjamáu tanti bandijatúri e i mandáu pa tuttu u pajísi e si dicía ca cu portáva nt’o so pilázzu na pinna d’u rceļļu pavúni chi si trováva nt’a muntágna si dava p’a mugghjéri a so sula figghja, doppu chi sanáva e u facía i divéni rre doppu d’a so morti. 

Tutti i giúvani si mísaru a cercári e votáru supra sutta a muntágna girándu nta stroffi, cúvuli, spacchi i rocchi, buca, cafórchji, ma d’u rceļļu non trováru mancu a pisca. Si mísaru a girijári puru tri frati chi partíru cu na vértula l’unu, chjina i mangiári ncoļļu. Ddui i cchjù randi jévanu nzemi, u cchjù pícciulu sulu. Passáu na simána e poi ddui e non ndavévanu trovátu nenti, ma nu jornu u pícciulu, chi si chjamáva Janni, comu si riposáva e pedi i na cerza, vitti ca si ppojáu supra na rocca u rceļļu pavúni, randi comu na pápara, ch’i pinni virdi e turchíni, chi cuminciáu a cantári.

Janni si arzáu e chjanu chjanu si mbicináva, ma u rceļļu non si moticáva, anzi quandu si mbicináu llargáu a cuda a rota e potti sciuppári na pinna, chi s’a misi nta vértula. Doppu i stu fattu u pavúni voláu ed iļļu cunténtu e fujéndu comu o ventu, jiu e rriváu i so frati e si detti a notízzija e si mmostráu a pinna, chi guardáru cu l’occhji i fora.

Partíru e strata facéndu si ppromettíu ca doppu chi diventáva rre, i facía barúni. 

Rriváu a notti e stranottáru nta nu pagghjáru vacánti, vicinu a na funtána e comu Janni si ddormentáu, i frati randi si mísaru d’accórdu m’u mmázzanu i si pígghjanu a pinna d’u rcéļļu pavúni e si ggiustáru cui ndavía i divéni rre, jettándu nu sordu all’ária e dicidéndu puru quanti bbeni e sordi ndavía i si pigghja l’attru, chiļļu chi perdía.

Accussì comu dormía u frati randi si mpiláru nu curtéļļu nto pettu e u mmazzáru. Doppu u portáru nta nu cannítu, fíciaru na fossa e u tterráru. Tornáru a casa e si díssaru d’u patri ca non sapévanu nenti d’u frati pícciulu, pacchì no vidévanu i tanti jorna.

U patri si pigghjáu na vértula cu mangiári e si ndijíu nta muntágna i trova u fígghju perdútu.

I frati mbeci jiru ļļ’o rre e si pprisentáru ca pinna, chi a pigghjáu, jiu ļļà figghja chi stava moréndu, s’a passáu na para i voti nta facci e iļļa l’apríu l’occhji e cuminciáu a parrári. Nt’o spáziju i na simána sanáu d’u tuttu e si arzáu d’u lettu. U rre vorzi mi sapi cu a ndavía trovátu a pinna, chi a ndavía u frati menźánu, pacchì chiļļu si maritáva a fígghjasa e divenía, doppu a so morti, rre. Sapútu cu era, s’u tinni nt’o pilázzu, u fici i staci bbonu, u vestíu, u carzáu, spettándu u jornu d’a maritánda.

Ntantu u patri giráu a muntágna e non trováu u figghju né mortu e nno vvivu e cuminciáu m’u ciangi a nzemi a mugghjérusa. 

Nto pilázzu d’u rre stacévanu pprontándu tuttu pa u matrimóniu e i ddu frati eranu cunténti e campávanu mangiándu d’u bbonu e dd’u megghju, ma nu jornu nu pecuráru chi guardáva i pécuri, ntornu o cannítu, tagghjáu na canna, fici nu frischjóttu, si settáu sutta n’árburu e si misi a sonári e comu sonáva, d’u frischjóttu nescía, nzemi o sonu, stu laméntu:

“Pa na pinna d’urcéļļu pavúni, me frati randi fu l’aditúri, mi mmazzáu a funtána di Χjuri!!”

Jettáu u sonágghju ļļà nterra sbarrogátu, si ndi jiu a sira a casa ch’i pécuri e s’u cuntáu d’i soi. A matína si seppi nt’o pajísi e tanti jiru m’u tróvanu, puru u patri d’u mortu, pacchì fígghjusa non ndavía tornátu.

Jiru, pigghjáru u frischjóttu e unu cuminciáu m’u sona e dicía comu a prima:

“Pa na pinna d’urcéļļu pavúni, me frati randi fu l’aditúri, mi mmazzáu a funtána di Χjuri, pa na pinna d’urcéļļu pavúni, me frati randi fu l’aditúri, mi mmazzáu a funtána di Χjuri!!”

Tutti sapévanu u fattu d’a pinna e ca a figghja d’u rre ndavía sanátu e allúra u patri c’u frischjóttu, chi s’u ndavía datu u pecuráru, si presentáu ļļ’o rre e cuminciáu a sonári e u sonágghju fici u stessu laméntu. U rre si meravigghjáu, ma fici chjamári u pecuráru, chi si dissi nta quali cannítu ndavía tagghjátu a canna. Jiru ļļà e a undi a terra era movúta, scaváru e trováru a Janni mortu, chi u portáru nt’o pilázzu du rre, nzemi a patri e nzemi a mamma chi non finévanu mai i ciangíri. U rre u ndavía volútu nt’o so pilázzu pammi u nura pacchì ndavía sarvátu a fígghjasa, trovándu a pinna. Si detti órdini apoi mi jéttanu nta nu cárceru i ddu frati, chi all’arba d’u jornu appréssu i ttaccávanu, d’i pedi e d’i mani, a quattru caváļļi e i squartávanu.

Mísaru a Janni nta nu tambútu, nta nu stanzúni e a mamma e u patri ciangévanu doppu chi si mbisitáru; puru a figghja d’u rre, sanáta, caláu sutta i und’era e tenía a pinna d’urcéļļu pavúni nt’e mani. Si mbicináu e vorzi m’u basa nta frunti e apoi si vinni mi penza ca si a so pinna era stata capáci, pacchì era mpatáta, mi sana ad iļļa, potía puru capitári i faci i risúrcita i morti. Accussì cuminciáu i si passa a pinna supra a facci e iļļu cuminciáu a pinottijári l’occhji. Passáu ancóra a pinna supra a facci e Janni cuminciáu a riχatári e pammi l’apri l’occhji. Accussì facéndu dopu nu pezzu si arzáu, sanu nta so perzúna, pacchì puru i caji si ndavévanu chjudútu.

Mpena si vitti ļļani rrestáu meravigghjátu e a mamma e u patri ciangéndu si díssaru tuttu, puru di frati ch’éranu nt’o cárceru. Rriváu u rre e si dissi ca a d’iļļu ttoccáva fígghjasa p’a mugghjéri, ora ch’era vivu e ca a maritánda a facévanu doppu chi passávanu na decína i jorna e c’a morti o a vita di so frati dipendía d’íļļu.

Patri, mamma e figghju si rripáru e doppu chi si cunzurtáru dicidíru pammi perdúnanu i soi, chi furu libberáti, ma cu mpegnu i cángianu pajísi e nommi si fannu cchjù vidíri.

Accussì doppu na simána ch’i frati partíru, fu fattu u matrimóniju.

Janni si leváu a patri e mamma nt’o pilázzu e doppu chi mmoríu u sóggiaru, diveníu iļļu rre e cumandáu megghju i tutti, pacchì jutáva i bisognúsi e tutti chiļļi chi nta vita facévanu i bboni.

Orlando Sculli

- Spazio disponibile -
- Spazio disponibile -
- Spazio disponibile -
ARTICOLI CORRELATI
- Spazio disponibile -

Le PIU' LETTE

- Spazio disponibile -